Tuesday, December 14, 2010

Super-chioşcul



Astăzi, spre surprinderea mea, am găsit un chioşc care avea de toate, mai ceva ca un supermarket. Cum adică? Păi simplu. Aveau cam aşa: fructe, pâine, produse de patiserie, sucuri, apă, alcool, dulciuri, snacks-uri, ţigări, cafea, şerveţele şi colac peste pupăză, şi timbre. Nu am fost foarte atentă pentru că mă grăbeam, însă dacă aruncam un ochi mai atent, sigur mai vedeam şi vreo pungă/cutie de detergent ori vreo sticlă de detergent de vase, sau de ce nu vreun burete, dosite pe un raft. Ăsta da chioşc! În condiţiile în care am ajuns să îmi cumpăr timbre de la chioşcul din faţa Poliţiei(timbre pe care trebuia să le duc la ei!), şi să îmi procur un formular pentru a-mi lua niste documente tot de la Poliţie, de la Xerox-ului din faţa sediului central al Poliţiei Braşov, atunci îmi amintesc încă o data că se poate orice. Absolut orice!


Acum sunt în căutarea unui chioşc la care să găsesc de cumpărat: răbdare, putere de a trece peste probleme, calm, înţelegere şi de ce nu înţelepciune. Cu celelalte lucruri care au rămas mă descurc eu. Rog seriozitate!







P.S.: La mulţi ani, Poli!

Saturday, July 3, 2010

În pași de “la la la”


“Cât îmi poţi fi de dragă!” se gândi el, uitându-se la ea cum doarme profund dimineaţa la prima oră. “Cât de bine poţi mirosi! Oare ce folosești? Hmmm… De ar fi mirosit toate prietenele mele așa, le-aș fi păstrat pe toate, și probabil acum aș fi fost poligam… Nu, nu! Niciodată nu mi-a fost mai bine ca acum… și asta ţi se datorează ţie. Ce aș fi fost astăzi fără tine? Pe cine aș fi privit eu cum doarme la 6 dimineaţa? Probabil vreun perete alb… dar nu mi-ar fi adus nicio satisfacţie, nici măcar una… din contră! Aș fi simţit că o iau razna… deși uneori îmi place să mă zgâiesc la perete și el la mine…. Sunt un ciudat, asta-i sigur… dar tu mă placi așa bizar cum sunt, sau poate că nu ţi-ai dat seama încă de excentricitatea mea… sper să nu-ţi dau vreodată de bănuit, căci nu vreau să mă trezesc dimineaţa și să nu te mai pot privi cum dormi… Cât poţi fi de frumoasă! Doamne, cum de te-am găsit? De ce nu te-am putut întâlni mai repede? Am umblat cu cine nu a trebuit până acum… Ce bine că te-am întâlnit într-un final!! Nu îmi ceri niciodată nimic, nu îmi reproșezi că am cămașa șifonată, și nici că teneșii mi-s prafuiţi. Nu îţi pasă dacă sforăi, dacă beau bere sau dacă mă uit la meci, nu te deranjează când ies cu băieţii, sau când vin târziu acasă. Îţi place la fel de mult ca și mie libertatea, fără să dăm raportul pentru că “trebuie”, fără să ne explicăm alegerile și fără să trebuiască să fim împreună 24 de ore din 24. Ṣi ţie îţi place să ieși fără mine… îţi place să savurezi alături de prietenele tale o cafea cu lapte, sau o bere cu paiul(când te-am cunoscut asta beai… mă gândeam că o să te care cineva în braţe până acasă… dar ai ajuns și la a treia bere și erai la fel de ok cum eram eu când m-am apucat să o beau pe prima. Dacă am face concurs, cred că tu ai câștiga, iar dacă vei vrea să beau și eu berea cu paiul, am s-o fac, apoi poţi profita de mine, promit că n-am să mă supăr). Îţi place când te întreb dacă vrei să ieșim cu băieţii, te înţelegi cu ei la fel de bine ca și cu mine, tu îi placi iar sentimentul este reciproc… ce-mi pot dori mai mult? Ai mei te consideră a fi o “tipă foarte draguţă care are ceva în cap” și mă întreabă mereu “Unde ai găsit-o? Nu puteai și tu să o întâlnești mai devreme?”… se vede că suntem o familie, gândim la fel. Eu le spun de fiecare dată “A apărut când a vrut ea să apară… când a considerat că e momentul să ne cunoaștem, și când a realizat că eu am nevoie de ea, și ea de mine.”. Mereu când le spun asta îmi zâmbesc și mă îndeamnă să am grijă de tine că ești unică… și au dreptate! Ești “one of a kind” cum ar spune americanul… și zău dacă e alta mai bestială ca tine! Niciuna, mă, niciuna! Îmi pari a fi atât de fragilă, dar mi-ai demonstrat de “n” ori că în anumite momente ești mai puternică și decât mine… te-ai confruntat de una singură cu atâtea probleme și astăzi stai în picioare, cu fruntea sus și cu șira spinării dreaptă, la locul ei… Puteai să te pierzi de mult prin lumea asta… printre escrocii pe care i-ai întâlnit și printre curvele de oameni peste care ai dat, dar nu ai făcut-o… nu asta ţi-a fost soarta… ţi-a fost scris să îmi cutremuri mie lumea… și sper ca așa să rămână, eu să fiu ultimul tip de pe planetă a cărui lume să o miști. Uneori în miez de noapte stau și mă gândesc cât poţi fi de perfectă și mă întreb ce am făcut ca să te merit… cum de am avut eu norocul ăsta, să te întâlnesc. Oricât de penibil aș putea suna, trebuie să o spun… aș putea să le mulţumesc tuturor foștilor tăi prieteni că v-aţi despărţit, pentru că eu mi-am descoperit jumătatea acolo unde ei nu au văzut-o. Adeseori îmi urmăresc respiraţia să nu fie greoaie sau apăsătoare, ca nu cumva să te trezesc. Până și atunci când îmi pun o mie de întrebări în gând și le caut răspunsuri, mă tem ca nu cumva să mă auzi și să îţi stric somnul. Oricât de dragă mi-ești atunci când dormi, sincer să fiu, abia aștept să te trezești de bună voie… să te adulmec ușor, iar apoi să dansăm în pași de “la la la”." 

Monday, June 28, 2010

Cafea cu lapte.




Mi-e somnul dulce. Atât de dulce încât și zahărul ar da în diabet dacă ar putea, numai “gustându-mi-l”. Perna mea e cea mai pufoasă din Regatul Pernelor, iar plapuma… cea mai prietenoasă și călduroasă din Imperiul Plapumă.
Adânc. Așa îmi mai este somnul.
Puternic.
Vibrant.
Real.
Cutremurător.
Cine are nevoie să trăiască, când este atât de minunat să visezi?
Ăsta nu e vis. E realitate.
Când stelele sclipesc peste oceanul celest, când luna tronează mândră pe scaunul ei, iar greierii își încheie cântul și elogiul adus vieţii, atunci se așterne misterul.
Mintea mi se întunecă de plăcere.
Miroase a nou. A aromă de viaţă, amestecată cu întâmplări. Combinaţie presărată pe alocuri cu fulgi de emoţie și bucăţele de vise. Amestec în care tronează semeţ un pai în două culori: bună dispoziţie și speranţă. Mai percep o aromă… dar greu de deslușit ori definit din beţia de arome ce plutesc în jur. Miresme zvelte, ce te ameţesc încă de la prima simţire a lor.
E o liniște măiastră aici, de o frumuseţe incredibilă. Este o lume minunată, în care dacă vii, ai face bine să crezi, ori să stai mic, retras în colţul tău. La orice pas poţi întâlni zâne, licurici sau crăiese. Piticii sunt peste tot, dar aici nu este loc de mere otrăvite ori de mame vitrege și babe cotoroanţe. Aici nimeni nu este otrăvit sau trădat. Aici nimeni nu sfidează pe nimeni… eventual doar imaginaţia sau realul prin multitudinea de culori. Nimeni nu suferă, nu plânge, nu urlă de durere, nu se lovește și nu cunoaște răul. Aici e altfel. E bine. Nu există flori uscate, sau urâte. Totul miroase frumos. Nu este niciodată înnorat și nici nu bate vântul cu putere. Cerul este mereu senin, cu nori albi și pufoși. La ele se adaugă în culori calde un soare zglobiu ce gâdilă ușor cu razele sale un curcubeu vesel. Buburuze, albine, fluturi, libelule… toate sunt aici stăpâne. Aici nu există parbrize de care să se izbească brutal și să-și găsească sfârșitul într-un mod frustrant. Aici nu există moarte. Aici “efemer”-ul nu a fost inventat. În dicţionar sunt scrise doar o mână de cuvinte: aromă, bucurie, cafea, desfătare, dimineaţă, fericire, înţelegere, lapte, libertate, pace, răbdare, simţ și zahăr.

Niciodată muzica nu s-a potrivit mai bine cu ceva, nu a fost mai puternică și mai frumoasa ca acum. Fiecare notă sună altfel decât în oricare altă zi, sau loc.
În nuanţe rebele de maron și cafeniu îmi clătesc simţurile și ochii. Nasul simte, iar inima-mi cere.
Reverie. Asta e.




“Bună dimineaţa! Te aștept la o cafea cu lapte.”

Monday, June 21, 2010

Parfumul dulce-acrișor



Îţi mai amintești, iubite, când ne-am văzut prima oară? Eram la intersecţia a două străzi. Am fi spus că e destinul. Tu erai o stradă, iar eu cealaltă. Ambii eram frumoși. Cu nuci înalţi ce aveau flori mari și albe, frunze verzi, deschise, mari cam cât faţa mea. Felinarele scânteiau ușor, romantic, ca și cum știau ce se petrece, ca și cum complotau cu timpul, cu vremea, cu aerul, cu pomii, cu florile, cu dragostea. Era ca și cum toţi și toate ar fi vrut ca noi să fim acolo, atunci. Să ne întâlnim, iubite. Te-ai uitat la mine ușor mirat, de parcă m-ai fi căutat toată viaţa, și într-un final m-ai aflat. Țin minte și acum ochii tăi cei mari și căprui. Sclipeau ușor în lumina străzii și a lunii. Păru-ţi castaniu lucea cum lucește lacul noaptea, aproape că mă puteam privi în el precum Narcis. Până și pielea ta era deosebită, părea a fi ca cea a unui nou-născut. Ṣi stelele scânteiau altel. Iar vântul adia ușor prin părul tău cel mătăsos.
Te-ai îndreptat spre mine cu pași mărunţi, sfioși și temători. Ca și cum ţi-ar fi fost teamă să nu fiu o altă nălucă deși eram aievea. Te temeai iubite, să nu fii din nou dezamăgit. Te temeai să trăiești iar cu speranţa în suflet și să nu mă găsești. Te temeai…
Când ai ajuns în dreptul meu, ţi-ai mărit ochii, uimit. Mă priveai de parcă aș fi fost o nălucire dar ce părea a fi cât se poate de reală. Ai întins mâna timid spre mine dar nu m-ai atins. Te-ai oprit brusc, ca și cum între mine și tine era un zid rece pe care nimeni nu îl putea vedea. Te-ai retras repede, speriat. Entuziasmul îţi părăsise firea și chipul. Deveniseși mohorât iar pe chipul tău se citea dezagăgirea. Ai oftat precum un prunc și-ai dat să pleci.
Văzându-ţi temerea, tristeţea și durerea, te-am salutat. A fost un “Bună!” spus cald, cu afecţiune. Căci tu îmi erai drag, străine. Ai încremenit, iar pentru o secundă nu ai știut cum să reacţionezi. Te-ai dezmeticit repede din cele întâmplate, iar chipul ţi s-a luminat instantaneu. Aduceai a un savant măreţ, ce descoperise cel mai minunat lucru al știinţei. Pe chipu-ţi se vedea fericirea, împlinirea, deliciul, satisfacţia. Zâmbeai ca un copil de ziua lui ce își desface cadourile cu o poftă nebună de nou. Zâmbeai cu toată fiinţa ta. Iar ochii-ţi erau mai frumoși ca niciodată.
M-ai găsit.
Ți-am zâmbit și eu când te-am văzut atât de bucuros. N-ai mai stat pe gânduri, ai sărit să mă iei în braţe, fără vreo urmă de reţinere. Ai avut o îmbrăţișare sinceră, caldă. Ar fi putut să plouă, să ningă, să tune, să fulgere, să vină furtuna, să fie cutremur, nu ar fi contat pentru mine. Mi-ar fi fost bine. Aș fi fost în siguranţă. Aș fi putut rămâne acolo pentru totdeauna. Ṣi nimic nu ar mai fi contat. Nimic. Clipa aia pentru veșnicie.
A fost un început echilibrat, cu temeri și cu certitudini.
Îmi aduc și acum aminte de parfumul acela, dulce-acrișor…

Ne pierdem și astăzi pe străzi, împreună și separat. Alergăm pe ele, prin umbre și prin vise, printre cafenele și buticuri. Rătăcim mereu printre castelele de nisip clădite din vise. Dar ne este atât de bine. Nu am schimba nimic. Mâna mea în mâna ta, iar pasul în sincron. Ne rătăcim ca doi nebuni pe coridoare nedefinite ce duc către neștiut.

Îţi mai amintești, iubite, când ne-am văzut prima oară? Eram la intersecţia a două străzi. Am fi spus că e destinul…

Saturday, June 19, 2010

Pietre pe suflet și fire de nisip în palme


-->
Te-ai simţit vreodată singur deși erai înconjurat de mulţi? Poate ai simţit vreodată că nimeni nu te înţelege deși toţi spun “te cunosc!” sau “știu cum gândești”. Poate că nici aerul nu mai e proaspăt, iar vântul nu mai adie ușor cum o făcea de obicei. Nici timpul nu mai trece cum trecea, ticăitul ceasului e surd, și nici florile nu mai au culorile de adinioară, ori parfumul îmbietor. Păsărelele au rămas fără glas… or fi răcit. Soarele e mohorât și el, deși strălucește ca nebunul pe cer… cine îl mai înţelege? Norii nu mai sunt albi și pufoși, și nu mai “vin” în forme drăgălașe. Mâncarea preferată este acum fără de gust… nici sarea în bucate nu ar schimba nimic. Mierea de albine este stricată chiar dacă practic te gândești că asta este imposibil… dar într-un mod suspicios și bănuitor se întâmplă. Nici puful piersicii nu mai este milimetric și îndreptat către necunoscut, cum nici pepenele nu mai este zemos și parfumat. Insipid și inodor. Atât.
Nici parfumu-ţi preferat nu te mai mulţumește și nici nu-ţi mai mângâie simţurile cum se întâmpla de fiecare dată când îl simţeai pe pielea-ţi ori pe haine. Nici părul nu-ţi mai stă, nici machiajele lor nu mai fac frumosul, nici bijuteriile nu mai formează întregul și n-ating desăvârșirea. Nici patul nu mai este primitor… nici perna nu acceptă străinul iar plapuma este stingheră.
Telefonul nu mai sună. Tu nu mă mai cauţi iar eu nu te mai sun. Eu nu mai sunt eu cum nici tu nu mai ești tu. Iar noi… care noi? Egoism? Nepăsare? Cine mai știe? Le-am pierdut de mult șirul… și până la urmă cui îi sunt de folos acum? Mie nu. Ție? Zi-mi. Piesa noastră este acum piesa altcuiva… probabil că era și înainte. Nu suntem singurii oameni de pe Pământ care au descoperit-o și cu atât mai puţin nu suntem singurii care s-au îndragostit de ea la prima audiţie. Mai ţi minte poza noastră? Poza în care zâmbeam ca și cum vom trăi momentul ăla pentru eternitate. O eternitate. Atât am vrut. Puteam să ne oferim asta? Am fi fost capabili? Ne-am fi putut promite că nimic nu se va schimba? Au fost. N-am să-ţi reproșez nimic. Nu ar fi bun la ceva și nici nu ar schimba prezentul ori viitorul. Iar scandalul n-a fost pe placul meu niciodată. Diferit. Așa am văzut lucrurile. Unul monocrom, altul sub formă de curcubeu. Îţi aud și acum chicotul ca de copil. Ochii scântâietori, buzele-ţi cărnoase și rozalii formând un zâmbet gingaș ce-ţi lumina chipul. Pielea ta catifelată ce avea un miros plăcut… a proaspăt și a tinereţe. Parfumul tău, iubire. Contopindu-se cu al meu, formând întregul.
Ai înţeles greșit, să știi. Nu asta am vrut să spun. Nu mă înţelege greșit. Iar clișeul “nu ești tu, sunt eu de vină!” nu-și are locul acum și aici. Înţelegi? Privește-mă. Sunt aici în carne și oase. Mă vezi? Îmi simţi prezenţa? Când timpul va trece vei înţelege și-ţi vei spune că am avut dreptate. Atunci… atunci va fi un moment perfect să zâmbești. Să zâmbești pentru că ai descoperit ce eu nu am reușit să descopăr, iar tu, cu siguranţă ești printre puţinele persoane care au înţeles misterul. Zâmbește! Voi simţi că o faci. Mereu am simţit tot ce se petrece cu tine. Ca și cum am fi fost Ying și Yang. Tu albușul iar eu gălbenușul. Tu găbenușul iar eu albușul. Orice. Oricum. Doi ce fac unu. Unu plus unu egal unu. Fără greșeli matematice. Zâmbește! Simţi? Vor urma… multe. Bucură-te de ele! Trăiește-le! Toţi fac asta. Tu ce aștepţi? Acceptul lor? Hm! Cine are are nevoie de el? Acum sau oricând altcândva? Noi nu! Noi… noi suntem diferiţi. Toată lumea știe asta. Iar lumea… lumea nu te-așteaptă pe tine! Sau pe mine. Lumea nu așteptă pe nimeni. Cum nici timpul nu o face. Fuge ca dementul de parcă se ascunde de trecut și caută doar viitorul. Dar prezentul cui i-l lasă? Dacă tu sau el nu-l vreţi, atunci eu îl vreau. Va fi al meu, iar eu a lui. Vom fi cuplul perfect. Vom trăi clipa. Vom râde, vom suspina, vom trăi, vom simţi, vom fi prezenţi acolo. Vom fi încă o dată în plus diferiţi. Pentru că voi toţi fugiţi. Fugiţi din trecut în viitor și daţi prezentul uitării.
Îţi promit. Îţi promit că așa voi face. Iar restul… să vină! Eu aștept aici cuminte.

Thursday, March 18, 2010

Felicitari Alina si Calin!





Intr-o seara de Martie, o bucurie este impartasita: Alinuta si Calin se casatoresc.

Ma bucur enorm de mult pentru voi doi! Povestea voastra este una de spus lumii intregi... pentru ca este un model si o dovada ca iti poti intalni iubirea oricum, oriunde, in orice fel.


Felicitari!
Casa de piatra!(pentru viitor)


Thursday, March 4, 2010

2 euro. Cam cât o viaţă.





Ştiu. Nu trebuie să-mi spuneţi. Cu toţii avem zile grele, vieţi complicate, legende încurcate. Cu toţii ne târâm pentru o speranţa . Însă tu, cititorule, se poate să ai mult mai multe speranţe fără să fi nevoit să aştepţi de la altul. Ea ,însă, nu poate, nu acum, nu singură.

Se spune că orice tunel are în capăt o luminiţă, şi probabil tu deseori ai văzut-o. Imaginează-ţi cum ar fi să nu o vezi, să fie întuneric şi să ai nevoie de lumina altora ca să ieşi din tunel.

2 euro. E mult? Convertiţi în leii noştrii ar veni cam 8 lei. Te întreb din nou , e mult? Cumpăraţi ca şi credit prepay te pot ajunge la 10 lei. Cam cât un suc în oraş. Cam cât un bilet la teatru. Cam cât 2 sandwishuri la şcoală. Cam cât o şansă la viaţa de dinainte.


Donează dând sms ( sms-ul nu trebuie să fie gol, puneţi orice literă sau orice vreţi în el) la 858 2 euro din creditul tău unei vieţi care trebuie redresate. Nu rămâne indiferent, ca să nu primeşti indiferenţa altora şi tu!

Monday, March 1, 2010

La multi ani, iubita mea!




La multi frumosi si sanatosi ani!
Sa ne fii sanatoasa, fericita, iubita si implinita din toate punctele de vedere.

Odata cu tine draga mea, incepe primavara. :)



XOXO

Saturday, February 6, 2010

20.





20.

05.02.2010.

20. 20 de ani de când exist, de când respir(sau le respir aerul altora), de când zâmbesc, râd, suspin, plâng, mă adun, mă dezvolt, mă descurc, învăț, observ, simt, trăiesc, văd, ascult, vorbesc, spun lucrurilor pe nume, cunosc oameni, îmi fac prieteni, retrăiesc, iubesc, cânt, dansez, glumesc, mă hlizesc, mă prostesc, mă alint, mă implic, mă stresez, mă obosesc, mă străduiesc şi gândesc. 20 de ani de când am apărut în familia mea şi de când(sper) că le fac viețile mai frumoase alor mei şi celor apropiați mie.

Greşeli? Am făcut destule. Regrete? Nici unu.

Am spus şi ieri, dar în speranța să nu fi uitat să mulțumesc cuiva pentru gândurile frumoase şi urările făcute, țin să le mulțumesc şi aici.

Aşadar,

Le mulțumesc alor mei că mă susțin şi că mă sprijină. Le mulțumesc că mă acceptă aşa cum sunt, că mă iubesc, că mă ajută când am nevoie, că îmi fac plăcerile, că mă suportă în fiecare zi aşa cum sunt, şi mai ales că sunt părinții mei. Nu mi-aş dori alții! Şi într-o lipsă totală de modestie spun că am cei mai tari părinți pe care i-ar putea avea cineva. :)

Ȋi muțumesc fratelui meu că mă iubeşte şi că nu uită să-mi arate asta. Ȋi mulțumesc că mă înțelege, că mă susține, şi că are încredere în mine. Că a contribuit şi el într-o mare măsura la omul care sunt astăzi. Ȋi mulțumesc că are răbdare să-mi explice tot felul de lucruri, şi să-mi re-explice când nu înțeleg din prima sau când nu sunt atentă şi-l rog să repete, îi mulțumesc că ştie ce vreau sau ce mi-ar plăcea, şi nu înceteaza niciodată să mă uimească. Dacă cineva m-ar întreba dacă mi-aş dori un alt frate, sau dacă aş vrea să fac schimb(ipotetic vorbind), prințe, să ştii că nu te-aş da pentru nimic în lume(chiar dacă mă mai scoți din sărite uneori, dar suntem chit... ştiu că nu sunt perfectă, şi mă ştiu prea bine... dar oricum sunt adorabilă.)!! Ȋți mulțumesc că nu pui preț pe lucruri şi că vezi mai departe de tot ce este material. Ȋți mulțumesc că mă faci să văd lucrurile şi altfel. Ȋți mulțumesc că exişti!


Vă mulțumesc vouă tuturor, care m-ați sunat ieri să-mi spune-ți “La mulți ani!”, vouă care mi-ați trimis mesaje cu urări frumoase, vouă care mi-ați trimis comment-uri pe diverse pagini de net, vouă celor care mi-ați scris pe mess, sau care m-ați văzut, m-ați îmbrățişat şi pupat. Vă mulțumesc vouă tuturor care v-ați gândit la mine preț de câteva secunde, şi ati dorit să-mi urați un simplu “La mulți ani!”. Vă mulțumesc că v-ați amintit să vă opriți câteva secunde din problemele, grijile şi treburile voastre, pentru a mă pune pe mine în fruntea listei cu ceea ce aveți de făcut.


Vă mulțumesc vouă, prietenilor mei, că-mi sunteți aproape şi la bine şi la rău. Că o zi împreună devine o zi de carnaval, o zi de chef şi de voie bună, cu râsete, cu glume, cu amintiri, cu parfumurile fine ale tinereții, cu clipe dulci şi greu de uitat.



Vă mulțumesc!

Geangălă Anca-Maria



Vă pup, vă iubesc şi vă respect! (da, l-am plagiat pe Bendeac, dar ştiți ce, îmi permit!)