Generația „hoții la corcodușe”

 

Când eram de-o șchioapă obișnuiam să îmi petrec vacanțele de vară împreună cu toți copiii din cartier. Ne plăcea să batem mingea pe asfaltul încins, să alergăm besmetic, să cântăm și să strigăm atât cât ne țineau plămânii și vocile. Nu ne era teamă de ce credea lumea, desenam orice oriunde și ne jucam oricând spre disperarea vecinilor care se întorceau după-masa obosiți de la munca și își doreau puțină liniște.

Când simțeam nevoia de ceva bun, sau ne doream puțină adrenalină, plecam în grup organizat la... furat. Și ne umpleam buzunarele și poalele de la tricouri cu mere, corcodușe, pere, struguri, prune, caise, vișine, cirese, cu orice fruct din copacii din împrejurimi. Aveam zile când voiam să le facem mamelor noastre câteo surpriză și mergeam la furat de flori de prin grădinile oamenilor. La mare căutare pe vremea aceea erau trandafirii albi și cei roz, extrem de parfumați, ori panseluțele viu colorate, pe care le „achiziționam” din rondourile de beton. Ne plăcea să mergem să furăm magnolii ori corcodușe din curtea IJTL Brașov, să fim alergați de către oamenii care lucrau acolo, ori să se țipe după noi pe stradă, pentru că nu ne păsa. Știam că suntem rapizi, sprinteni și că oricum nu au ce să ne facă, însă faptul că puteam să îi întărâtăm fără ca ei să ne poată face ceva, ne gâdila orgoliul de copii rebeli. Adoram până și strigătul „sifonarilor” ofticoși care strigau „hoții la corcodușe!” în speranța că vom fi prinși asupra faptului împlinit.

Ne urcam pe baraca de la IJTL și ne aruncam de acolo pe mașini, preferată fiind Dacia 1310 verde a părinților lui A.F., mașină ce a sfârșit prin a avea capota îndoită. Aceeași mașină ne-a servit mulți ani ca poartă atunci când băteam mingea în spatele blocului; numai ea știe câte mingi și-a luat de-a lungul anilor.   

Ne plăcea să ne scoatem din sărite „babele” de la bloc ce rămăseseră singure și care păreau a avea ca scop în viață subjugarea copiiilor din spatele blocului. Cu cât era tămbălăul mai mare, cu atât era mai bine, pentru că doamnele în vârstă ieșeau la geam și țipau, amenințându-ne că vor coborî la noi. Eram obișnuiți ca aceleași posibile bunici ale cuiva, să arunce cu apă de la etaj în speranța că vor reuși să ne ude și să ne potolească.

Alergam de dimineața până seara, ne plimbam cu biclicetele, ne jucam Castel, Sticluța cu otravă, Rațele și vânătorii, Elastic, Împărate împărate cât e ceasul, Un-doi-trei la perete stai, Țările, 21, Șotron, Tenis, Ali, Omul negru, Lapte gros, Capra, Rișcă, Flori fete și băieți, Așchie, De-a v-ati ascunselea, Friptea, Telefonul fără fir, Baba oarba, Sultan, Sticluța, Hoții și vardiștii, Țară țară vrem ostași etc. Pentru noi timpul trecea altfel, trăiam în propriu univers în care nu știam ce înseamnă orele și microbii, în care ni se părea perfect normal să mușcăm toți din același senviș ori să bem unul după celălalt din același bidon cu apă.

Astăzi, spatele blocului și tot spațiul pe care noi îl umpleam cu râsetele și jocurile noastre este ocupat de mașini. Rar vezi 3-4 copii ieșiți afară, care stau triști și se plictisesc împreună. Nu prea își vorbesc, stau unul lângă altul pe bordură și așteaptă să treacă timpul, probabil ca să meargă în casă și să stea la calculatoare ori televizor. Par a fi obligați să iasă afară și te lasă cu impresia că nu știu ce trebuie să facă în calitate de copii.

Corcodușul meu din fața blocului stă aplecat deasupra pământului, are crengile pline cu fructe, pe care cei mici nu știu că au voie să le ia. Toți copacii din cartier sunt plini ochi de fructe, au crengile lăsate la pământ, însă nimeni nu reacționează conform firii umane.

Simt că oarecum este de datoria noastră, a celor din generația ’80-’90 să le arătăm copiilor ce trebuie să facă. Să îi învățăm să meargă să culeagă fructe, să se urce în copaci, să alerge, să se joace.

Când noi eram mici, mereu aflam de câte un joc nou de la vreun copil mai mare, dar niciodată nu ne-am întrebat de unde a aflat el de joc, pur și simplu mergeam pe mâna lui. Mi se pare fascinant cum toate generațiile din toată România știu de aceste jocuri universale ale copilăriei, iar lucrul ăsta mă face să mă gândesc că defapt copilăria este o limbă universală pe care toți știm să o vorbim în mod natural.

Copacii din cartier vă așteaptă, cât despre spartul geamurilor, nu vă faceți griji, mai toți oamenii au termopane, iar geamurile nu se mai sparg așa de ușor ca pe vremea noastră! Spor la joacă și la furat fructe și flori din grădini! 

Surse foto: http://www.agricultor.ro/article/41702/Corcodusul, http://cemerita.ro/tu-iti-mai-amintesti-cum-se-juca-flori-fete-si-baieti/