Ma intreb daca atunci cand murim suntem constienti de ce se intampla cu noi, sau daca simtim ce are sa se intample. Ma gandesc ca atunci cand moare un om, poate el stie ce se va intampla, daca o sa aiba o durere fizica sau nu, si o sa constientizeze ca n-are sa mai fie printre cei dragi si apropiati lui. Cel mai tare ma intristeaza faptul ca poate, desi ne gandim la familie, prieteni, cunostinte, nu putem sa ne luam ramas bun... sau daca o facem, o facem din timp, insa nu atunci, exact inainte sa se intample. Cu toate ca moartea e ceva natural, si stim ca oamenii sunt efemeri, cand primit vestea cea rea, totul se petrece ca si cum ar fi ceva nou, ceva ce n-a existat pana acum, ceva care ne imparte lumea si universul in doua.
Preotii spun, sau ar spune, ca moartea e un lucru bun, si ca ar trebui sa ne bucuram de moarte, dar cum ne-am putea bucura de ea, daca suntem facuti in asa fel incat sa fim subiectivi...si egoisti. Cum ma pot bucura ca cineva drag mie moare, cand stiu ca n-am sa-l mai vad mult timp de-acum incolo in viata pe care eu o duc momentan. Ca nu o voi mai putea atinge, strange in brate, saruta pe obraj, tine de mana, nu i-as mai putea povesti diverse lucruri personale, nu as mai putea rade cu ea, nu ne-am mai putea plimba. De ce vine in viata acel moment cand suntem privati de persoanele, lucrurile si sentimentele atat de familiare noua?
No comments:
Post a Comment